Turismul in MartinicaAcces agenti turism | Acces membri
 
Acasa  Destinatii interne  Destinatii externe  Sejururi  Cazare  Circuite  Transport  Inchirieri auto  Galerie foto  Agentii
 
 
Destinatii externe > Caraibe > Martinica
 
Turismul in Martinica
 
Insula are o suprafata totala de 1.128 km² si este orientata pe o axa nord-vest - sud-est pe o lungime maxima de aproximativ 60 km si o latime maxima de 20 km. Insula este situata in arhipelagul Antilelor Mici, intre insula Dominica la nord si insula Sfanta Lucia la sud. Este situata la 7000 de km de coastele europene si la 400 de km de coastele Americii de Sud.
 
Relieful este accidentat, insula fiind de origine vulcanica. Partea din nordul insulei este o zona umeda cu o vegetatie luxurianta si cu un relief abrupt, Muntele Pelée, punctul culminant al insulei cu o altitudine de 1.397 m, fiind situat in mijlocul acestei zone. Acesta este un vulcan activ, ultima eruptie avand loc in 1902. In 8 mai, in acel an, eruptia a luat prin surprindere orasul Saint-Pierre, aflat pe coasta de vest a insulei, la poalele vulcanului, omorand aproape toata populatia, refugiatii precum si persoanele din vapoarele din portul orasului, pentru un total intre 28.000 si 30.000 persoane. Numarul supravietuitorilor este infim de mic, doar 2, sau dupa unele surse 3 persoane fiind gasite in viata.
 
Sudul insulei este mai putin abrupt cu o atmosfera mai putin umeda si vegetatie mai putin abundenta. Din punct de vedere al climatului, anul se divide in doua sezoane distincte de durate inegale: sezonul uscat, din noiembrie pana in iulie si sezonul umed, din august pana in octombrie. Vanturile sunt constante, sufland mai puternic inspre dimineata, si ajuta la temperarea senzatiei de caldura umeda legata de climatul tropical. Temperatura medie este de 26°C, lunile cele mai calde fiind intre martie si aprilie, iar cele mai racoroase fiind decembrie si ianuarie.
 
Insula nu mai poseda decat un numar mic de specii animale indigene, cele mai multe din speciile existente fiind introduse in perioada coloniala. Exista numeroase specii de pasari printre care 4 specii de colibri specifice Martinicai iar datorita climatului tropical tantarii sunt nelipsiti. Fauna acvatica in schimb este foarte bogata, fiind formata dintr-o multitudine de specii de pesti tropicali, corali, stele de mare, etc. Vegetatia este bogata, insula fiind numita si "insula florilor". Partea nordica este ocupata de o vegetatie luxurianta formata din paduri de acaj, mahon si altele, vegetatia mai mica fiind formata din ferigi arborescente, unele de 2 m inaltime, si alte ierburi si liane. In partea de sud, exista plante xerofile, si ierburi inalte. Palmierii, importati din America de Sud sau din regiunea Oceanului Indian sunt des intalniti pe insula si fac parte din peisaj acum.
 
Adauga articol
 
 
 
Comentarii
 
 
Adauga comentariu
 
Autor
 
 
Inapoi
 
 
 


 
Termeni de Utilizare
Anunturi Bucuresti  Anunturi Craiova  Anunturi Romania