| Teritoriul Norvegiei este locuit din antichitate de triburi germanice. Micile regate feudale sunt unite in 872 de regele Harald I Hårfagar (860-933). In secolele 9-11 vikingii intreprind expeditii care-i poarta din Norvegia pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord si Mediteranei. La inceputul secolului 11 este adoptat crestinismul, iar in prima jumatate a secolului 16 este introdusa reforma. |
| |
| In 1262 Norvegia isi extinde dominatia asupra Islandei. La stingerea dinastiei intemeiata de Harald I Hårfagar, regele Suediei, Magnus Eriksson, devine si suveran al Norvegiei (1319-1371), Norvegia si Suedia fiind legate printr-o uniune personala. In urma unei aliante dinastice, intre 1380 si 1814, Norvegia ramane legate de Danemarca printr-o uniune personala. Impreuna cu Islanda, Suedia si Finlanda, Norvegia face parte, intre 1397 si 1523, din Uniunea de la Kalmar al carei hegemon este Danemarca. Cedata de Danemarca Suediei prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia obtine un statut autonom (20 10 1814), ramanand legata de Suedia numai prin acelasi monarh. La 7 6 1905 uniunea personala este denuntata, iar Norvegia se proclama stat independent. |
| |
| In primul razboi mondial Norvegia este neutra, iar in cursul celui de al II-lea este ocupata de trupele Germaniei naziste (1940-1945). Liga Natiunilor acorda in 1920 Norvegiei insulele Spitzbergen. Norvegia este membru fondator NATO (refuzand insa amplasarea bazelor straine pe teritoriul sau), al AELS (1959). Poporul norvegian a respins prin reverendumul din 26 9 1972 aderarea Norvegiei la CEE. Norvegia este membru fondator al ONU (1945). |
| |
|
